Live.Laugh.Love.

Always and forever.

2012-01-04T10:48:00.001-08:00

Damnare de Lauren Kate.

2012-01-02T09:18:00.000-08:00

În primul rând ador coperta! Este, dacă e să fiu sinceră, motivul central pentru care mi-am cumpărat cartea şi pentru care am citit-o. Dacă stai să te uiţi la imagine, încep să-ţi inflorească prin minte tot felul de poveşti dar sigur 100% nu se compară cu ceea ce ascunde cartea.
Am citit câteva recenzii legate de "Damnare" şi niciuna nu conţinea cine ştie ce cuvinte de laudă, din contră, aşa că am rămas cu ideea că ceva nu e în regula cu cartea asta. Cred că ăsta e şi motivul pentru care mi-a luat o veşnicie s-o termin. Mi-a fost oarecum frică să nu fiu dezamăgită sau să nu mă întâlnesc cu o poveste asemanătoare cu "Twilight", pentru că am văzut multe comparţii între ele. Acum că ştiu conţinutul mă întreb care-i legătura şi de ce toata lumea simte nevoia să compare orice carte cu "Twilight" de parcă până să dam cu nasul de această serie, n-au mai existat cărţi cu vampiri sau cu personaje supranaturale. Nici vorbă!
Această carte are ceva deosebit, un fel ciudat de a te face să continui să o citeşti, o poveste plăcută, numai bună de citit în zilele urâte şi plictisitoare.
Deci, pe lângă coperta care este absolut superbă, conţinutul cu siguranţă o să vă uimească. Aşa cum am mai văzut şi pe alte bloguri (dacă se simte cineva copiat, scuze) nu vă recomand să citiţi ce scrie pe spatele cărţii din motive uşor de înţeles.. sunt prea multe amănunte, iar apoi carte n-o să mai aibă nicio strălucire. Şi cum ceea ce urmează este exact ceea ce scrie pe spatele cărţii, rog persoanele care nu au citit-o să se oprească aici fără să-şi arunce ochii pe următoarele rânduri. :)

Unii ingeri sunt sortiti caderii!
Exista ceva dureros de familiar la Daniel Grigori.
Misterios si distant, el ii atrage atentia Lucindei Price inca din prima ei zi la internatul Sword & Cross, din inabusitorul Savannah. Ajunsa aici dupa ce prietenul ei moare intr-un accident misterios, Lucinda, o adolescenta de saptesprezece ani, se indragosteste de Daniel, dar descopera un adevar incredibil de tulburator: el este un inger cazut, iar iubirea lor este veche de secole si sfarseste tragic de fiecare data cand se intalnesc.
intr-un decor apasator si opresiv, in care ingerii nu se deosebesc de muritori si unde umbrele vegheaza amenintator orice miscare, povestea lor evoca un romantism diafan si angelic.
Periculos de incitant si intunecat de romantic, ingeri cazuti este un thriller fascinant si povestea de dragoste suprema.

First day, first smile.

2012-01-01T05:33:00.000-08:00

Neaţa 2012! După o noapte albă mă aşteptam să dorm 2-3 zile dar nu a fost aşa. După 3 ore de somn sunt ca nouă deşi o să pic din picioare mai târziu dar deocamdată sunt plină de energie. Gata pentru prima zi a anului! :)

Sper că aţi avut o noapte superbă şi că aţi uitat de toate probleme de peste an. O să aveţi timp şi de ele, nicio problemă, dar pentru un moment hai să uităm tot şi să ne râdem.

Să aveţi o zi minuată! :)

P.S. Pentru cineva special..

Goodbye 2011.

2011-12-30T06:50:00.000-08:00

Şi uite că se mai duce un an. Sinceră să fiu mă încearcă un sentiment de melancolie. O să-mi lipsească 2011 într-un fel, adică a fost un an plin. Şi ca de obicei compar ce-o să se întâmple mâine cu ce s-a întâmplat în 2010. E totul atât de diferit, oamenii sunt schimbaţi, unii au plecat alţii au venit şi fiecare zi din 2011 parcă a furat ceva din 2010 şi sunt sigură că aşa o să se întâmple şi acum. Dar totuşi sper să rămân lângă acelaş grup de oameni minunaţi lângă care am plâns şi-am râs, cu care m-am certat şi m-am împăcat timp de un an.

2011 a fost un an atât de încărcat încât acum nici nu-mi dau seama când au avut timp să se întâmple toate, dar am ajuns la sfârşitul lui şi parcă nu mai contează atât ce-am făcut, dar contează ce urmează să facem.

Nu ştiu dacă sunt numai eu, dar la fiecare sfârşit de an îmi fac un fel de listă cu ce vreau să schimb şi să păstrez în anul următor. Dacă o respect, sau dacă o să mai fie valabilă după revelion, asta e partea a doua; dar îmi place să ştiu că stă în putere mea să schimb ceva la mine în primul rând. Poate o să şi reuşesc, cine ştie. :)

Acum, m-am gândit mult ce să mai fac cu blogul, el sigur o să rămână şi o să ne auzim şi în 2012. Poate chiar mai des. O să încerc să aduc anumite îmbunătăţiri şi m-am gândit la diferite concursuri cu diferite premii. Concursuri soponsorizate de mine, pentru că am un blog independent până la urmă. Aşa, o s-o las mai moale cu "merg pe blog să mă plâng că azi am fost tristă" sau altceva de genul ăsta, dar o să abordez teme noi, o să apară mai multe recenzii şi vor apărea mai multe subiecte, despre cosmetice, filme.. vedem.

Vă mulţumesc că aţi fost alături de mine şi că mi-aţi dat sfaturi, sau le-aţi urmat pe ale mele, după caz.

În rest.. vă doresc tot ce e mai bun în noul an! Să fiţi mai buni şi să-i apreciaţi mai mult pe cei din jur, să vă păstraţi toate lucrurile frumoase din 2011 şi să le faceţi şi mai frumoase în 2012. Să aveţi baftă în tot ce vreţi să realizaţi. Să zâmbiţi mai mult şi să vedeţi viaţa mult mai colorată. Să le arătaţi tuturor celor care se îndoiesc, că sunteţi cei mai tari şi să zămbiţi pentru că iubiţi viaţa. Sper să vi se împlinească dorinţele şi să reuşiţi să vă bucuraţi de ele.

UN AN NOU FERICIT! (cine ştie, poate 2012 o să ne suprindă pe toţi)

2011 I'll miss you and I promise that I'll never forget you and all your lessons! Goodbye..

Impossible.

2011-12-26T23:58:00.001-08:00

Şoptindu-le vrăjitoarelor de Anna Dale.

2011-12-26T09:13:00.000-08:00

Dintre vârcolaci şi vampiri, eu întotdeauna o să aleg vrăjitoarele. Mereu m-au fascinat, mereu mă vor fascina.
Acum, această carte este una despre care mi-ar fi plăcut să mă averitzeze cineva atunci când am cumpărat-o! Mi-a plăcut titlul, se inţelege de ce.. "Şoptindu-le VRĂJITOARELOR". Dar prima dată când m-am apucat s-o citesc (acum 3-4 ani) poate nu eram pregătită pentru ea sau n-am avut destulă răbdare, pentru că am avut senzaţia că nu o înţeleg. Acum câteva zile când mi-a picat în mână şi mi-am zis că dacă n-o citesc acum, n-o s-o mai citesc niciodată, n-am mai înţeles ce nu-mi plăcuse prima dată. Am tot amânat-o crezând că e o carte pentru copilaşi sau ceva de genul ăsta şi mereu părea ceva mai interesant. Apoi am început-o şi am rămas mască. Este fabuloasă! Mie una mi-a plăcut mult! Are suspans şi acel lucru care te face să continui s-o citeşti şi atunci când te ustură ochii şi te dor coatele. Personajele sunt uşor de îndrăgit şi contibuie la momente amuzante dar şi la câteva emoţionante şi foarte drăguţe. Plus că totul se întâmplă iarna.. multă zăpadă.. frumos. Ne face să mai uităm că la noi nu ninge şi nici nu sunt semne că o să se întâmple prea curând. Lectură plăcută! :)

De Crăciun,Joe trebuia să plece în vacanţă, dar în mod cu totul neaşteptat plictisitoarea călătorie se transformă într-o aventură de proporţii. Eroul nostru se pomeneşte implicat într-un străvechi complot al vrăjitoarelor. Oare vor reuşi Joe şi noua sa prietenă, Twiggy, să dezlege înfricoşătorul mister înainte de a fi prea târziu? Greu de spus, căci au făcut o greşeala şi s-ar putea să-i coste...

Ceva în repezeală.

2011-12-26T02:06:00.000-08:00

P.S. chiar dacă nu mai are rost acum,vreau să ştii că mă aşteptam să mă cunoşti mai bine de atât, să îmi spui că mint, că vreau să mă dau mare şi tare, orice, numai să ştii că eu nu ţi-aş spune asta. Dar n-ai făcut-o. Have fun.

See you soon.

Reiau ideea.

2011-12-24T06:24:00.000-08:00

Astăzi parcă s-a schimbat ceva totuşi. Nu mai am starea de ieri, dar nu retrag ce-am spus. Oamenii sunt prea obosiţi şi nu-şi mai amintesc de ce şi cum să sărbătorească ziua de mâine.
Eu am reuşit să intru în spiritul Crăciunului cu ajutorul filmelor pline de oameni care se schimbă în bine şi sunt fericiţi şi desigur, sărbătoresc. Diferenţa principală între filme şi realitate este că în majoritatea filmelor nu lipseşte zăpada, pe când la noi.. poţi să juri ca e septembrie. Dar până la urmă contează cum simţi sărbătoarea.
Îl aştept pe Moş Crăciun, care există în fiecare dintre noi dacă stăm să ne gândim. Fiecare este în postura de Moş pentru cineva, atunci când oferă câte-un cadou celor dragi.
Anul ăsta sincer, nu prea am ştiu ce să cer. Poate pentru că mie îmi place mai mult să ofer decât să primesc (nu că nu mi-ar plăcea cadourile!) dar într-un final m-am hotărât la câteva cărţi şi mă rog pentru un laptop, deoarece al meu este pe moarte. Am împărţit cadouri cu câţiva prieteni şi categoric asta a fost partea mea preferată! Adică e atât de drăguţ să te gândeşti că cineva ţi-a cumpărat ceva pentru că s-a gândit la tine şi nu pentru că s-a simţit obligat gen "Ţi-am luat şi eu ceva pentru că mi-ai luat şi tu.". Cadourile date din "datorie" sunt de multe ori cadouri ratate. Pentru că cine le ia nu stă să-şi bată capul şi ia ceva numai pentru a avea ce da. Oricum, ador să-mi văd familia şi prietenii zâmbind pentru ceva venit de la mine. E de nepreţuit.

CRĂCIUN FERICIT!

Şi vine..

2011-12-23T03:28:00.000-08:00

~~Şi dintr-o dată ne dăm seama că mâine e Ajunul Crăciunului. Cum zboară timpul..~~

Parcă ieri eram entuziasmată că o să vina luna decembrie şi o să urmeze sărbătorile şi mult-aşteptata vacanţă. Şi uite-le aici. Dar parcă ceva lipseşte. Poate nu mai înteleg eu Crăciunul cum o făceam odată, sau poate mâine o să fiu iar fericită că vine Moş Crăciun şi alte lucruri legate de această sărbătoare.

Nu ştiu dacă sunt numai eu, sau mai mulţi se simt aşa. Dar cred că oboseala îşi spune cuvântul când nu trebuie. Parcă nimeni nu vrea decât să stea în pat şi să lenevească, sau poate sunt numai eu.

Mă gândeam ieri ce-am făcut eu pe 25 decembrie 2010 şi cu cine am fost în ziua respectivă. Ei bine, mulţi care erau atunci, nu mai sunt azi. Şi desigur.. mulţi care nu erau atunci, sunt azi. Anul trecut aveam o grămadă de persoane cărora trebuia să le cumpăr câte-un cadou şi n-am luat în seama partea asta, am uitat şi apoi am abandonat ideea. Anul ăsta am o grămadă de cadouri şi în mare parte o să rămân cu ele. E ciudat câte de pot întâmpla atât de repede şi cum noi realizăm de multe ori, prea târziu. Dar asta e, magia omului care în mare parte nu gândeşte când vorbeşte.

Sunt sigură că mulţi dintre voi vreţi să vorbiţi cu anumite persoane şi să vă eliberaţi sufletul (sau aşa am auzit). Poate asta e ceea ce lipeşte. Sinceritatea în mare parte. Da, toata lumea zâmbeşte pentru că urmează o sărbătoare importantă care ar trebui să ne unească într-un fel, toată lumea zâmbeşte când se uită la un film despre Crăciun, toata lumea vrea să fie mai bună şi să se împace cu toţi prietenii, chiar să-şi ia cuvinte înapoi sau să viziteze persone de mult ieşite din peisaj. Dar cine face asta cu adevărat? Cine o să stea la masa împreună cu familia fără să se gândească la greşelile făcute sau la ce o să se întâmple mâine? Cine o să zâmbească cu adevărat şi nu numai de faţadă? Sper să fie mulţi care să se bucure cu adevărat şi să aibă un Crăciun magic din toate punctele de vedere. Sper să-l am şi eu, dar mai am de lucrat la relaţiile cu ceilalţi.

În rest, vă urez tuturor CRĂCIUN FERICIT!

Nu plânge sub clar de lună de Heather Davis.

2011-12-22T01:53:00.000-08:00

Uite-o! Cartea pe care de câţiva ani tot zic că o citesc. Acum, ghiciţi ce, am citit-o! Am avut oarecare reţineri, pentru că nu sunt o fană a vârcolacilor şi îmi era frică să dau peste o carte plictisitoare pe care s-o las neterminată. Dar spre surprinderea mea de om sceptic, n-a fost aşa. Este o carte care evidenţiază realţiile dintr-o familie şi pot spune chiar că ne arată cum copiii pot fi muuult mai maturi decât părinţii lor în multe privinţe (şi aşa e!).
Lectura este uşoară, poate chiar prea uşoară, dar este o carte în compania căreia te poţi relaxa fără probleme. Povestea în sine este interesantă, poate prea scurtă, dar asta e.. dacă tanti Davis nu a mai avut chef de scris după 301 pagini.
Mi-a plăcut în mod special la poveste, faptul că Shelby nu este un clişeu, fata tocilară care găseşte un tip frumos şi el de îndrăgosteşte de ea şi trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi. Nu. Este o tipă okay, care povesteşte despre multele ei relaţii cu diferiţi băieţi şi da, apoi dă de alesul inimii, dar asta trebuie să se întâmple în orice carte.
Aş putea spune acelaş lucru şi despre final. Nu se termină chiar aşa cum te aştepţin în timp ce-o citeşti. Şi poate asta o face şi mai interesantă. Oricum.. vă las s-o citiţi şi apoi să vă faceţi singuri o părere. :)

Lumina lunii îţi poate schimba radical viaţa.
Şi totul începe atât de simplu…
Tu. El. Luna.
Te-ai ars!
De acord, poate că în ultima vreme Shelby a făcut câteva greşeli în relaţiile cu băieţii (dar de unde să ştie că Wes „împrumutase” acel Porsche?). Însă mama ei vitregă reacţionează de-a dreptul exagerat când o prinde sărutându-se cu un coleg de liceu.
Urmarea? Toate planurile de vară ale fetei sunt anulate, iar ea se vede nevoită să-şi facă bagajele şi să plece într-o tabără de reeducare.
Adio rochie de bal! Adio bocanci de mers în drumeţii!
Dar Tabăra Semilunii devine un loc interesant când în cale îi apare fermecătorul Austin Bridges al III-lea. Tânărul ascunde însă un teribil secret, pe care i-l dezvăluie noii sale prietene: este vârcolac! Shelby ştie limpede că nu ar trebui să se încurce cu el, dar nu poate întoarce spatele unui tip aflat la greu, mai ales când acesta arată atât de bine!
De aici nu mai este decât un pas până la o poveste de iubire, din care nu lipseşte magia clarului de lună…

Never too late.

2011-12-21T08:26:00.000-08:00

Blogul meu, stilul meu.

2011-12-18T08:22:00.000-08:00

Am mulţi prieteni care au diferite bloguri şi fiecare scrie ce vrea şi mai ales cum vrea. Dar zilele trecute, mi-a sărit cineva în cap, cu motivul că eu n-am un blog.. cum să spun.. plin de metafore si de chestii aşaa.. lălăite şi din suflet. OKAY!
Deci, nu sunt genul, să nu vă aşteptaţi să găsiţi aşa ceva pe blogul meu. Nu că nu mi-ar plăcea sau aş avea ceva cu oamenii care se cred mari filozifi în viaţă, bine, problema lor. Dar nu înţeleg de ce trebuie să invoc forţele naturii şi să pun 10 metafore într-o frază, pentru a spune că azi sunt supărată. Înţeleg că efectul dramatic este mai mare şi că se pot stoarce şi câteva lacrimi, foarte frumos, minunat. Toţi suntem nişte sensibili. Dar eu nu mi-ai făcut un blog ca să mă găsească cineva şi să-mi spună: "Nu vrei să publici o carte?". Mi se pare chiar penibil uneori. Mă surprind citind anumite post-uri şi simţindu-mă ca într-o ora de română. Anyway întotdeauna o să spun ce simt sau ce fac sau alte lucruri fără cine ştie ce importanţă, exact cu cuvintele care-mi vin la gură în acel moment. Pentru că este un blog pentru numele lui Dumnezeu, nu o lucrare pentru bac. Este un loc în care scriu ca într-un jurnal, unde postez lucruri care să-mi aducă aminte de anumite evenimente şi unde-mi pot găsi şi prieteni, de ce nu?
Aşa că, înghiţiţi-mă sau valea! :)

Lăsând acest mesaj, să aveţi o ultimă săptămână de şcoală minuată şi scurtă!

Femeia în negru de Susan Hill

2011-12-18T02:53:00.000-08:00

Şi într-un final am terminat-o! Dacă nu erau ultimele săptămâni de şcoală, cu stres şi oboseală, postul ăsta apărea şi mai devreme.
Mie-mi place să caut tot felul de cărţi, să stau pe site-uri şi să mă gândesc la ce mi-aş mai putea cumpăra şi desigur, site-ul editurii Leda nu a scăpat de mine. Am văzut cartea de multe ori, de şi mai multe ori am zis că e pe următoarea mea listă cu cărţi pe care trebuie să le comand, dar ceva mă tot oprea, poate coperta, care deşi e drăguţă, mi se părea mult prea.. sobră.
Apoi, într-o zi (gen a fost odată..) căutam ceva despre Daniel Radcliffe (iubirea vieţii) şi am văzut că urmează să joace într-un film "The Woman in Black"; instantaneu mi-a picat fisa!!! Am comandat-o repede, a venit în 200 de ani că nu erau multe în stoc şi alte probleme de genul ăsta. Şi am început-o. După ce am văzut trailer-ul filmului, mă aşteptam la ceva care să-mi ingheţe sângele, pe oriunde ar fi el. Dar nu a fost chiar aşa. Este o carte bună şi are părţi destul de scarry, dar mi se pare mai mult un roman psihologic.
Oricum, finalul.. MERITĂ! (în caz că începeţi s-o citiţi şi vă plictisesc unele pasaje şi vreţi să o abandonaţi, credeţi-mă că finalul merită!)

Mandra si solitara, Casa din Mlastina Tiparului vegheaza asupra smarcurilor cu apa sarata, batute de vant si aflate de cealalta parte a Digului celor Noua Vieti. Arthur Kipps, un tanar avocat, este trimis sa participe la inmormantarea singurului locatar al casei, nestiind de secretele tragice ce zac ascunse dincolo de ferestrele oblonite. Abia dupa ce zareste o tanara femeie palida, invesmantata toata in negru, incepe sa fie coplesit de neliniste, sentiment intarit de localnicii care ezita sa vorbeasca despre strania aparitie – si intentiile ei cumplite. Femeia in negru, o poveste cu fantome plasata in epoca victoriana, este unul dintre cele mai cunoscute romane ale scriitoarei britanice Susan Hill. A fost adaptat pentru scena in 1989 si continua sa se joace cu succes in West End-ul londonez, ca si pe scenele a numeroase teatre din intreaga lume.

"O excelenta poveste cu stafii… de o stranietate superba… o lectura fascinanta."– Evening Standard

Bad day.

2011-12-12T11:59:00.000-08:00

Şi uite una din acele zile în care nimic nu are rost, în care sunt dezamăgită de toţi şi de toate, în care mă gândesc să iau o pauză şi să-mi cumpăr pământ pe Lună. Mda.. mă tot gândeam zilele astea, că în general sunt anti-talent, pur şi simplu o cauză pierdută dar totuşi am ceva ce sigur fac bine şi des. Îndepărtez oamenii. Da! Mă urăsc pentru asta, dar dacă asta ştiu eu să fac.. fiecare cu ce are. Îmi aminteam de numeroşi prieteni, care erau mereu pe lângă mine, nu cine ştie ce, dar erau. Mă întreb pe unde sunt. Aaa.. da, pară nu le-am mai răspuns la telefon şi parcă i-am ignorat complet.
Dacă mai e cineva care simte că explodează, care nu ştie ce vrea şi apoi când află şi face rost, nu-i convine, pentru că deh.. nebunia; să-mi spună şi mie, măcar să nu mă simt singura nebună.
Aşa, să revenim. Mi-am luat toate persoanele din viaţa mea la rând, le-am făcut o caracterizare scurtă, apoi m-am gândit ce vină au ele. Rezultatul a fost fabulos.. niciuna. Atunci de ce tot stau eu şi dau vina pe ele fără niciun rost? Dacă se bagă, de ce se bagă. Dacă nu se bagă, păi nu le pasă. Oricum o dă cineva, tot nu-mi convine. Dar ce-am frate?
Oricum, cred că în curând o să rog pe cineva să mă anestezieze sau ceva.. că mă urc pe tavan. Şi nu, etnobotanicele n-au nicio vină bietele.
O săptămână frumoasă celor întregi la minte!

Hello weekEND.

2011-12-09T08:04:00.000-08:00

Hihi, s-a dus şi săptămâna asta. Cei care sunt elevi înţeleg ce spun prin "S-o ia dracu!" pentru că sunt ultimele săptămâni (unii având şi practiă) şi sunt pline de teste, ascultări sau alte lucruri care te pot face să iei note.. interesante. :) Desigur, ceea ce am spus s-a adeverit, am răcit după mica mea vacanţă la munte, dar aşa cum mi-a spus cineva pe blog, n-am putut să blestem zilele alea, deşi e numai vina lor! (şi a mea că nu m-am îmbrăcat gros, dar asta e altă poveste..)

Aveam planuri mari pentru astea 5 zile care au trecut, să citesc, poate chiar să învăţ pentru că ştiam ce mă aşteaptă, oricum.. multe. Iar tot ce-am reuşit să fac a fost să dorm şi nici asta foarte bine. Trebuie să învăţ să-mi dau stingerea devreme!!! (Asta sigur o să fie pe lista "De făcut în 2012").

Partea bună, a mai trecut o săptămână şi suntem mai aprope de vacanţă a iarnă!! :)

În rest, atât. Şi da, postul ăsta intră în categoria "scris de dragul de a scrie".

Un weekend minunaaat tuturor! :)

Just smile.

2011-12-04T02:21:00.000-08:00

Şi s-a terminat scurta mea aventură până la munte. Well, a fost frumos, frig şi liniştitor. Mai mult frig decât liniştitor, dar a meritat. Sunt sigură că mâine o să fiu răcită şi o să blestem orele în care am stat în zăpadă şi am uitat să mai intru şi la căldură daaar aş repeta oricând experienţa.

Nu am avut timp de prea multe, aşa că nu mă pot lăuda cu cine ştie ce cumpărături, suveniruri şi alte cele. Oricum, a fost prima dată când nici nu m-am gândit la asta, când mi-a ajuns numai să fiu acolo, să zâmbesc şi să mă detaşez de tot ce e aici. Pentru că eram obosită.

Mi-am încărcat bateriile, care sper să ţină ceva, şi sunt gata de dramele care mă aşteaptă. Sau, dacă nu mă aşteaptă, nu e nicio supărare. :)

Ştiţi ce? Viaţa chiar e frumoasă. Cu toate căcaturile pe care le conţine, merită, pentru momentele în care pleci, te întorci şi vezi cum oamenii încearcă să se schimbe, pentru a te face să rămâi.

Altceva.. mâine e luni.. o zi nasoală ca întotdeauna (numai în vacanţe e ok) şi cu toate astea, zâmbesc pentru că orice s-ar întâmpla mâine, eu sunt fericită azi.

Să aveţi o săptămână frumoasă! :)

Ceva ce a rămas numai în mintea mea.

2011-12-03T06:18:00.000-08:00

Şi era o seară atât de liniştită. El o ţinea de mână încercând să pară cât mai liniştit posibil, dar ochii îl trădau. Ochii mereu l-au trădat. Se uita în jur de parcă aştepta să fie sfâşiat de o haită de lupi sălbatici. Şi nu a avut mult de aşteptat..
Într-un moment ea nu a mai simţit căldura mâinii lui şi a ştiut că nu mai avea nicio apărare, iar el, categoric nu avea şanse.
S-a lăsat purtată de tot ce se întâmpla, cu speranţa că o să se termine curând.
Tipul înalt şi musculos din stânga.. îi părea cunoscut, era aşa în ceaţă totul. Da! El era, tipul care se tot fofila pe la uşa laboratorului de chimie în joia aia. O vedea în fiecare zi, era atât de aproape şi totuşi nu vorbiseră niciodată. Nici nu se cunoşteau, dar el învăţase de la cei mai puternici ca el, că avea drept de viaţă şi de moarte asupra oricui i se ordona. Nu avea o viaţă, era o simplă marionetă şi uitându-se la el, o încercă un sentiment de milă. A dispărut repede. Mai exact când a auzit ţipătul acela oribil, pur şi simplu insuportabil.
Şi s-a terminat.
N-a mai simţit nimic, de auzit nici atât.. l-a văzut numai pe el.
Întins pe jos.
S-a blocat.
Petele de sânge sigur nu erau ceva bun.
Era responsabilitatea ei şi a greşit în toate alegerile făcute. Da, el e bine. Da, datorită ei. Da, el a uitat. Da, recunoaşte că s-a întâmplat, dar nu mai simte nimic legat de seara aia. Da, ea încă are coşmaruri.

Şi da, o să le mai aibă mult timp..

Misterele dragostei de Danielle Steel.

2011-12-02T11:05:00.000-08:00

Şi am ajuns iar la această autoare, foarte dragă mie. "Misterele dragostei" a fost prima carte pe care am citit-o din colecţia care se împarte cu "Libertatea pentru femei" în fiecare luni (revista şi cartea fiind numai 10lei), eu una zic ca e un preţ convenabil şi merită datorită cărţilor pur şi simplu superbe care ni sunt oferite. Aşa.. mi-am uitat ideile şi tot până am spus toate astea...
Oricum, eu am primit cartea de ziua mea, de la mama, care ştia ca mi-o doresc şi aşa m-am trezit cu ea în bibliotecă. Am fost puuuţin şceptică în ceea ce o priveşte. În primul rând m-a atras coperta şi titlul oarecum. Dar am avut reţineri pentru că îmi era frică să nu dau peste o poveste romantică dar plictisitoare şi să mă trezesc că abandonez cartea după câteva pagini. Desigur, nu s-a întâmplat aşa. Am început s-o citesc într-o seara şi cu greu am lăsat-o din mână ca să mai şi dorm, apoi am continuat-o a doua zi, când am şi terminat-o. Aşa cum am spus şi despre "Îngerul păzitor" , cărţile lui Danielle Steel te vrăjesc fără să-ţi dai seama, poate prin simplitate, poate prin personaje şi prin vieţile lor atât de obişnuite încât ajungi să te pui în locul lor la un moment dat şi să te gandeşti ce-ai face tu. Cartea de faţă începe într-o atmosferă calmă, chiar iarna, sfârşind într-o manieră care te face să spui "What the fuck?!" la fiecare rând. :)

Hope Dunne este unul dintre cei mai buni fotografi ai lumii. După o tinereţe tumultuoasă, în care a cunoscut bucuria căsătoriei, dar şi disperarea şi pierderea, şi-a găsit în sfârşit liniştea în spatele lentilei aparatului de fotografiat. Mulţumită de viaţa pe care o duce în apartamentul său şic din Soho, Hope nu-şi doreşte nimic mai mult. Dar totul se schimbă în clipa în care zboară la Londra, de Crăciun, pentru a-l fotografia pe unul dintre cei mai celebri scriitori din lume. Finn O'Neill este un tip cald şi plin de farmec, se bucură de un succes uriaş şi este atras de Hope cum nu a mai fost vreodată de cineva. Fascinată de prezenţa irezistibilă a romancierului, Hope ajunge în castelul strămoşilor lui din Irlanda, unde atenţia lui Finn se transformă în obsesie. Tot acolo, ea îi descoperă rând pe rând minciunile şi trebuie să accepte în cele din urmă că a căzut pradă unui sociopat. Fiecare dintre ei are o istorie emoţională tulburătoare, iar tema femeii prizoniere conturează o atmosferă aproape gotică.

Danielle Steel sondează secretele adânci care pot apărea uneori la suprafaţa unei vieţi obişnuite şi ne oferă o poveste de neuitat despre primejdiile unei iubiri obsesive şi despre curajul de a triumfa în faţa răului.

Someone loved me.. once upon a december.

2011-12-01T10:43:00.000-08:00

Şiiiii azi e 1 Decembrie! (să nu vă aud cu "la mulţi ani România!")

Este prima zi din cea mai frumoasă luna a anului. Singura perioadă în care vrei nu vrei, te întrebi în fiecare zi dacă magia există, apoi îţi dai seama că raspunsul e "da!". Bucuraţi-vă de ea!

P.S. Salutări de la munte, din mijlocul zăpezii! :)

Leapşa.

2011-11-30T10:01:00.000-08:00

În primul rând îi mulţumesc lui iri pentru că mi-a "pasat-o" şi mie! Thanks girl! >:D<

Am înţeles că trebuie să scriu 10 lucruri pe care le-am învăţat în cei 16 ani şi ceva pe care-i posed.. deci let's start!

Am învăţat căăă:

oricât mi-aş promite de dimineţă, când sunt moartă de somn, că o să mă culc mai devreme.. tot degeaba.
viaţa are şi părţile ei bune şi că niciodată nu o să-mi meargă bine şi la şcoală şi acasă, oricât aş încerca.
matematica, fizica şi chimia sunt nişte cauze pierdute.
a doua şansă pe care le-o tot dăm celorlalţi, nu ajută decât la a mai aduna o dezamăgire la colecţie.
plânsul este o chestie nefolositoare şi faptul că a ajuns să fie o reacţie prin care să îi aduni pe ceilalţi în jurul tău, deja mă scârbeşte.
secretele trebuie spuse numai oamenilor foarte speciali, nu fiecărei persoane care e de treabă pentru un timp.
e mai bine să greşeşti pe prostia ta, decât pe a altora.
uneori, omiterea adevărului nu este un lucru aşa de rău.
nu rezolvi nimic dacă încerci să pari ceea ce nu eşti, numai pentru a-i face pe alţii fericiţi.
oamenii vin şi pleacă, indiferent ce ai face tu să-i opreşti sau să-i eviţi, după caz.

Cam ăstea ar fi cele 10 lucruri pe care le-am învăţat din experienţa personală, in toţi anii mei cei mulţi. Leapşa se duce mai departe la oricine vrea să-şi împartă lecţiile învăţate până acum, cu noi, restul.

Îngerul păzitor de Danielle Steel

2011-11-30T09:37:00.000-08:00

Este a treia carte pe care o citesc, scrisă de această autoare. M-am apucat de ea cu speranţa că o să-mi dea acea senzaţie de linişte pe care mi-au dat-o şi celelalte două atunci când le-am citit. Aşa cum mă aşteptam, nu m-a dezamăgit. Am încercat de multe ori să scriu ceva despre cărţile ei, să îi fac şi pe alţii să le citească, dar niciodată nu mi-am găsit cuvintele prin care să explic exact ce simţi când răsfoieşti paginile unei cărţi scrisă de Danielle Steel. Pot garanta pentru zâmbete multe. Nu poţi să rezişti să nu vezi viaţa mai frumoasă după ce termini lectura.
Stilul cărţilor este atât de simplu şi de normal aş putea spune, încât nu poţi să nu înţelegi şi să nu fi atins de acţiunile la care iau parte personajele, care sunt la rândul lor foarte plăcute din toate punctele de vedere.
Sunt desigur şi cărţi mai amuzante, în care îţi vine să râzi singur de nebun, dar cartea de faţă este emoţionantă şi plină de zâmbete de regret că mai termini o pagină. Evidenţiază relaţiile dintre oameni şi greşelile pe care le fac aceştia în viaţă; dar şi cum încearcă să le repare şi sunt răsplătiţi pentru eforturile pe care le fac. Este scurtă (166 de pagini şi e "carte de buzunar"), se poate termina într-o zi, deci nu fură mult timp. Mie una mi se pare o carte bună pentru perioada asta, deoarece pur şi simplu îţi încălzeşte sufletul.

La şaptesprezece ani, Johnny Peterson pare să aibă înainte un viitor plin de speranţe Şi de promisiuni, până când un cumplit accident de maşină transformă în tragedie vieţile tuturor celor care l-au cunoscut şi îndrăgit.
Nimeni însă nu e mai afectat de cumplita dramă ca mama lui, Alice, pentru care relaţia cu fiul cel mare a fost întotdeauna motiv de mândrie şi bucurie. Când Alice ajunge în spital doborâtă de o boală neaşteptată, ceva miraculos se întâmplă: acolo, în faţa ei, îl vede aievea pe Johnny, cu aceleaşi zâmbet şi sclipire în ochi, îndemnând-o să aibă puterea de a lupta pentru familia lor pe cale să se destrame. În săptămânile care vor urma, Johnny va apărea în cele mai neaşteptate locuri, vizibil numai pentru două persoane care îi simt cel mai mult lipsa: fratele lui de nouă ani, întemniţat într-o lume a tăcerii, şi mama lui, care acum are nevoie de propriul înger păzitor.
Într-un răstimp al speranţei și al vindecării, Johnny va păşi alături de mama sa, îndrumându-şi părinţii, iubita, sora şi fratele pe calea depăşirii suferinţei. Dar aşa cum Alice va afla curând că întoarcerea lui Johnny nu a însemnat numai ajutor pentru cei pe care i-a iubit, ci şi dezvăluirea unui scop necunoscut chiar şi lui – şi care îi va schimba pe toţi pentru totdeauna.

580 de milioane de cărţi vândute în 47 de ţări! Cel mai vândut autor în viaţă, din toate timpurile!

Un mod drăguţ de a o spune.

2011-11-29T10:47:00.000-08:00

"Ascult-o şi gândeşte-te dacă te întorci" - C.

Predicatorul de Camilla Lackberg.

2011-11-28T00:53:00.000-08:00

După cum probabil aţi ghicit, după asemănări sau autor, acesta este volumul care continuă "Prinţesa gheţurilor". Din păcate, eu le-am citit la diferenţă de aprope un an aş putea spune. Chiar şi aşa, nu mi-a luat mult să-mi amintesc de întâmplările din primul volum ca să fac legătura.
Sunt diferenţe destul de accentuate între cele două, exceptând personajele. În primul rând sentimentele sunt altfel descrise. Prietenia dintre Erica şi Alexandra, nu-şi mai găseşte locul în paginile acestul volum, dar relaţia dintre Erica şi Patrik înfloreşte cu fiecare pagină dată.
Povestea în sine nu mai este atât de sensibilă, dar garantez pentru mai mult suspans. Din propira experienţă vă spun că nu o să rezistaţi şi cu greu o s-o lăsaţi din mână. Intriga este destul de încurcată dar asta o face şi mai interesantă. Iar partea cea mai bună, ca la orice roman pliţist, este finalul în care o să vă ţineţi respiraţia fără să vă daţi seama, aşteptând un răspuns concret, care din păcate o să vină tare târziu. :)
În rest, o recomand şi celor care n-au citit primul volum, pentru că îşi pot da repede seama de acţiune, fiind explicată foarte bine. Este o lectură uşoară din punctul meu de vedere, care poate fi citită atunci când altceva nu-ţi surâde.

După Prinţesa gheţurilor, urmează Predicatorul, a doua parte a seriei de şapte romane scrisă de Camilla Läckberg
Suntem în Fjällbacka, o mică şi splendidă aşezare de pe coasta de vest a Suediei, locuită în mare parte a anului de oameni liniştiţi, dar ceva mai animată în sezonul de vară.
Un băieţel aventuros porneşte la joacă la prima oră a dimineţii. Pleacă să exploreze Prăpastia Craiului. Dar distracţia se încheie brusc atunci când descoperă cadavrul unei tinere femei dezbrăcate, care-l ţintuieşte cu privirea rece.
Poliţia ajunge rapid la faţa locului şi constată că femeia fusese asasinată. Lucrurile se complică şi mai mult atunci când sub trupul victimei sunt găsite scheletele altor două femei care fuseseră date dispărute la începutul anilor ’70. Predicatorul este un excelent roman poliţist care ţese cu talent puntea dintre un trecut încărcat de necunoscute şi un prezent ce oferă neaşteptat de multe răspunsuri. O intrigă plină de surprize îi readuce în scenă pe mult îndrăgiţii protagonişti ai romanului Prinţesa gheţurilor, scriitoarea Erica Berger şi poliţistul Patrik Hedström, care între timp au devenit cuplu. Deşi copleşită de canicula verii, pe care o suportă greu, fiind însărcinată în luna a opta, Erica nu ezită să se implice în iţele complicate ale acestui caz, aducând în sprijinul anchetei conduse de Patrick o importantă documentaţie.

«Seria Fjällbacka» este publicată în peste 30 de ţări şi rivalizează în vânzări cu Trilogia MILLENNIUM a lui Stieg Larsson

«O povestitoare fascinantă care ne ţine mereu cu sufletul la gură.» --Independent
«Fiori de plăcere, dar şi de spaimă.» --Sun
«Läckberg e expertă în a mixa scenele de tihnă domestică şi pe cele de groază... un element-cheie pentru cei dependenţi de senzaţii tari.» -- Guardian

Din poftă de scris.

2011-11-27T12:37:00.000-08:00

Şi s-a terminat şi weekend-ul ăsta. Partea bună e că săptămâna viitoare (mai sunt câteva ore din asta) o să am două zile libere (eu şi ceilalţi) pentru că e 1 Decembrie (!!!) ceea ce înseamnă că o să fie iarnă şi teoretic, nu numai practic (sper să vad si ceva zăpadă) şi că mai e şi ziua României, ceea ce mă lasă rece. N-am fost niciodată o patrioată. Aşa, asta pică joi şi vineri este cerc şi practic, stăm acasă. Asta-i partea bună, partea rea e că tot avem de suportat 3 zile de şcoală...

În fine, sper că aţi avut o duminică frumoasă. Eu n-am făcut prea multe azi, a fost o zi în care am avut chef de citit şi chiar n-am făcut mai nimic altceva. Până când a intrat spiritul sărbătorilor şi în ai mei şi ne-am dus să cumpărăm ornamente pentru brad. Apoi am ajuns acasă şi mi-am continuat cartea (o să-i fac şi o recenzie, pentru sufletul meu aşa..).

În rest.. vă urez o săptămână frumoasă tuturor!

P.S. Vă place iarna? De ce? :)

P.P.S. Pe PROtv e "Titanic" pentru cei care vor să-l vadă sau revadă.

Încă puţin.

2011-11-26T01:16:00.000-08:00

Nu ştiu cum se simt alţii dar eu sunt deja pregătită pentru sărbători, în special pentru Crăciun! Am listele cu cadouri făcute de ceva timp, am şi o oarecare idee despre ce o să fac în ziua de 25 decembrie, chiar dacă probabil o să mă mai sucesc de n ori până atunci. Mi-am schimbat puţin (mai mult) aspectul blogului, chiar dacă unii spun că e devreme, nu-mi pasă! Vine Crăciunul şi luna Decembrie, care aş puntea spune că e partea mea favorită a anului. Plus că dacă cei de la Euromall pot să aprindă beculeţele pentru a sărbători iarna şi tot ce ţine de ea, în seara asta, eu de ce să nu pot să mă gândesc la Crăciun ca şi când ar fi mâine? :)

Oricum, o zi de sâmbătă minunată tuturor şi nu uitaţi să zâmbiţi!
P.S. Dacă sunteţi din Piteşti şi încă nu ştiţi ce să faceţi diseară, nicio problemă! Concertul lui Ştefan Bănică Jr., care o să aibă loc la Euromall, cu siguranţă este un răspuns bun!

Prinţesa gheţurilor de Camilla Lackberg.

2011-11-25T10:36:00.000-08:00

Mereu am vrut să scriu ceva despre această carte, are ceva care pur şi simplu te face să vrei să le povesteşti şi altora sau numai să-ţi spui părerea. Este primul roman poliţist pe care l-am citit. Auzisem de "Seria neagră", care a fost distribuită împreuna cu GSP, în diferite reclame şi emisiuni, iar primul impuls a fost să o iau pentru că avea un nume care suna a romane horror aşa că m-am pus pe cumpărat. Pe vremea aia nu eram chiar un fan al romanelor poliţiste, în primul rând pentru că aşa cum am mai spus, nu citisem unul şi avem impresia, complet greşită, ca sunt nişte cărţi plictisitoare şi fără sens. Singurul lucru care mă ţinea pe atunci cu sufletul la gură era o poveste cu vampiri poate, sau ceva asemănător, dar o carte cu oameni normali şi întămplări banale, în niciun caz.
Până am zis să încerc şi eu "Seria neagră" m-am tot gândit cu ce carte să încep şi ca de obicei nu m-am hotărât la niciuna aşa că am luat-o pe prima şi anume "Prinţesa gheţurilor". Pot spune că m-a fascinat încă de la început, poate pentru că autoarea are un stil aparte sau poate numai pentru că eu nu am citisem ceva asemănător. Ideea e că am terminat-o neaşteptat de repede, chiar mi-a părut rău când am întors ultima pagină, pentru că deşi crima este rezolvată, te lasă aşa.. în aşteptare. Pot spune că cel mai mult mi-a plăcut felul în care, Camilla Lackberg, pe lângă crima în sine, ajută cititorul să cunoască foarte bine personajele. Prietenia dintre Erica Falck şi prietena ei cea mai bună din copilărie, Alexandra, mi-a ajuns la suflet şi m-a făcut să-mi amintesc de prietnii pe care eu i-am pierdut în timp. Ceea ce te obligă să continui lectura, este sensibilitatea care se citeşte printre rânduri...

Fjällbacka, un orăşel pitoresc, aflat undeva într-o insulă din arhipelagul suedez...
Frumoasa Alexandra este găsită după mai multe zile moartă, în cadă. Trupul ei îngheţat şi-a păstrat tot farmecul: chiar şi aşa, Alexandra pare a fi o «prinţesă a gheţurilor».
Personajul principal este însă Erica Falck, o scriitoare de biografii, care acum – după moartea părinţilor ei – s-a retras temporar pe tărâmul natal, ca să scrie o nouă carte. Ea este cea care o descoperă pe Alexandra, fostă prietenă din copilărie. Erica este rugată de familia Alexandrei să scrie un articol în memoria acesteia. Şi cum cele două prietene nu se mai întâlniseră de 25 de ani, Erica are nevoie să-i cunoască pe cei care i-au fost apropiaţi Alexandrei, pentru a mai afla câteva lucruri despre ea şi a-i putea face un portret. Începe astfel să descopere secrete spectaculoase... Porneşte o investigaţie şi descoperă că aceasta era însărcinată. Povestea ia o nouă întorsătură când, în urma autopsiei, se dovedeşte că Alexandra a fost, de fapt, asasinată...

Cartea este publicată în 30 de ţări.
În Spania, "Prinţesa gheţurilor" a apărut în 2008 şi a fost vândută în 28 de ediţii.
În Suedia s-au vândut peste 1 milion de exemplare.
Prinţesa gheţurilor face parte dintr-o serie de 7 romane care, în ultimii ani, au rivalizat constant în vânzări cu Trilogia MILLENNIUM a lui Stieg Larsson.
Cartea va fi ecranizată atât în Suedia, cât şi în Franţa.

Revista britanică de carte The Bookseller a stabilit, pe baza informaţiilor oferite de cele mai importante lanţuri de librării din Franţa, Anglia, Germania, Spania, Italia şi ţările nordice, lista celor mai vânduţi autori în Europa în 2009. Camilla Läckberg ocupă locul 6, după: Stieg Larsson, Stephenie Meyer, Dan Brown, Paolo Giordano şi Carlos Ruiz Zafón.

Ceva ce nimeni nu poate să-ţi ia, este ceva ce nu ai.

2011-11-23T12:09:00.000-08:00

Dacă te ajută cu ceva, deşi nu cred, să ştii că e posibil să mă doară pe mine mai tare. Eu sunt cea care trebuie să stea departe de tine şi tot eu sunt cea care continuă să se amăgească.

Oamenii sunt ciudaţi ştii, îşi doresc un lucru, apoi când îl au, îşi dau seama că puteau să spere la ceva mai bun şi că până la urmă, totul a fost în zadar. Apoi, caută altceva, sau din comoditate, sau nevoie, se întorc la ce aveau deja.

Nu pot să spun ce aveam eu, dar ea nu avea nimic. A găsit ce căuta, a ajuns să aibă tot ce şi-a dorit apoi a devenit din ce în ce mai tristă, a lăsat totul baltă şi s-a întors la nimicul ei. Nu a fost chiar o lecţie de viaţă, nici pentru ea, nici pentru cei care au aflat totul ulterior, dar a fost un mod în care ea a avut ceva numai al ei. O aventură a sufletului, pe care nu o va uita niciodată.

Ce-i drept, mai frumoasă a fost ziua când el s-a dus să o caute, a găsit-o şi ea a împărţit cu el, nimicul ei.

Nu am ce să împart cu tine. Nu-ţi pot da nimic, numai pentru că nu am încredere în felul în care tu vei administra ce primeşti. Dar pot să împart cu tine libertatea deşi o să dai cu stângu-n dretul cât de repede o să ai ocazia, dar este alegerea ta, viaţa ta şi eu n-am niciun drept să ţi-o conduc.

Încă ceva... bucură-te de iarnă, am auzit că o să ningă mult. Ţie îţi place când ninge.

O zi fără dramă şi o caut în filme.

2011-11-22T04:37:00.000-08:00

Mă sperie viaţa mea cea liniştită. Oamenii sunt prea calmi de la o vreme şi nu mai are cine să ţipe şi să-şi facă griji sau mai bine zis, nu mai are cine să cauzeze grijile.
Ziua e azi este foarte "lasa-mă să te las" aş da orice să fiu în vacanţă şi să nu am nicio grijă că mâine am ore sau chestii de genul, cred că ştiţi despre ce vorbesc.
Ce pot să spun.. o zi de marţi frumoasă tuturor. Eu o să merg să-mi fac o ciocolată caldă, apoi poate o să fac ceva ordine pentru ca deja nu mă mai pot mişca prin cameră şi după asta, închei cu un film bun, poate "The Lake House" nu l-am mai văzut de ceva vreme..

Rânduri şterse, dar nu definitiv.

2011-11-20T11:27:00.000-08:00

Şi îţi tot spuneam cât de special eşti tu şi cât de frumos a fost să fac parte din "noi". Ţi-am promis că îţi povestesc tot ce-am făcut şi că o să am răbdare.

Mi-am imaginat toate astea destul de urât..

Cum tu o să ai nevoie de mine şi eu nu o să fiu acolo, sau cum tu nu o să înţelegi şi eu n-o să-ţi mai explic, sau, şi mai rău, cum tu o să înţelegi tot şi o să ma scoţi din viaţa ta, fără să mă laşi să-ţi explic.

Până la urma ţi le-am spus pe toate, fără să-mi dau seama, fără să-mi fac griji, ca şi cum aş povesti unui prieten de mult pierdut.

Tot ce-ai spus a fost: "Mulţumesc!"

Şi când dai de dracu, te întorci din drum.

2011-11-12T10:18:00.000-08:00

Un simplu bilet..

Am plecat să-mi găsesc sensul.
Am lăsat totul aşa cum am găsit.
Îmi pare rău pentru ce nu s-a mai putut recupera.
Toate scrisorile sunt în maşina.
Posibil să mă plictisesc repede şi să ma întorc.
O să sun înainte, în caz că vreţi să plecaţi de acasa.

Cu drag, B.

Sau, poate nu o să plecăm de acasă. O să te aşteptăm să ne arăţi ce-ai găsit!

La un moment dat, trebuie să recunoşti.

2011-11-08T10:44:00.000-08:00

Este trist să te uiţi în urmă şi să îţi dai seama câte se pot schimba într-un an. Un singur an... în care ai murit şi-ai înviat în fiecare zi.
Cum era ea anul trecut pe vremea asta?
Păi în primul rând înconjurată de prieteni vechi şi de oamenii aceeia noi, care o speriau atât de tare; apoi, după un timp a reuşit să-i numească, simplu, colegi. Nu avea planuri de viitor, nici nu-i trebuiau, totul era exact aşa cum trebuia să fie. El era acolo pentru ea, deşi nu se aşteptase la o schimbare atât de radicală; adică era el (!!!) şi ţinea la ea, iar pentru prima dată şi ea ţinea la el.
Ea, el şi vechii prieteni. Era un început şi încă mai apăreau "cei vechi" peste tot, încă nu-i lăsase în urmă, sau încă n-o lăsasera ei pe ea. Ieşea destul de des, spunea "te iubesc" la fiecare cuvânt pe care-l auzea din partea lui, nu vedea nimic ciudat, trist sau pur si simplu ceva care ar merita schimbat.
Trecutul.. ei bine, trecutul nu mai exista asta e partea bună când începi liceul, nimic nu se mai leagă, nimic nu-ţi mai aminteşte, toate sunt fresh şi strigă "welcome!!!" indiferent cine ai fost sau cine alegi să devii pe parcursul celor 4 ani. Începutul (în astfel de situaţii) este destul de uşor dacă îl priveşti din perspectiva asta.
I-a plăcut la început sentimentul pe care ţi-l dau cuvintele "îmi e dor de tine" apoi cu timpul, n-a mai dat importanţă. Fiecare şi-a făcut proprii prieteni, cum este şi normal să se întâmple şi ea.. ea a rămas cu el şi îi era bine. Dar trecutul niciodată nu se dă la fund, niciodată nu te lasă până când nu-l recunoşti şi dacă eşti destul de naiv (cum a fost şi cazul ei) să crezi că toate dispar numai dacă le ignori, atunci te înşeli amarnic. Cu cât îl ascunzi mai tare, cu atât iese la iveala mai mult şi cu cât încerci să nu-i implici pe alţii, cu atât o să-i răneşti mai tare şi o s-o dai aşa, din lac in puţ până te arunci de pe liceu saaaau pur şi simplu îmbraţişezi cuvintele "îmi pare rău, e numai vina mea!". O să le spui de multe ori ce-i drept; o să te sperie la început dar cu timpul deveniţi prieteni. Oricum.. asta era atunci când el era in peisaj şi cand toate erau roz. (cu tot cu drame şi toate cele, încă erau roz datorită lui)
Ce se mai ştie despre ea acum?
Păăăi liceu a devenit ca orice loc în care mergi să supravieţuieşti şi încerci să nu adormi. Poate nu e chiar atât de singură pe cât crede, dar e jalnică. Numai minciuni si nopţi de căcat plus zile de căcat, care fac într-un fel sau altul o viaţă de căcat. :)
El şi-o arde cu una chiar în momentul ăsta.. şi a durut la început, dar apoi n-a mai simţit nici asta. Mai are timp să trăiască sentimente care merită şi care o s-o facă să scrie lucruri draguţe. (kind of)
Trecutul?! El şi-a luat o vacanţă şi poate mai vine de sărbători, cu cadouri plăcute sau neplăcute dar vine, trebuie să vină, niciodată nu uită partea asta a anului. Îl înţeleg.. multă mâncare. :)
Concluziile a tot ceea ce-a făcut în timpul ăsta...
1) "Te iubesc" poţi să spui oricând, oricui şi da, sunt două cuvinte frumoase, te ajută să îi arăţi cuiva cât de important este şi toate chestiile de genul; dar dacă e să-mi spun propria părere, sunt nişte cuvinte fără sens, pe care oricum uiţi la un moment dat că le-ai spus şi uiţi si cui, deci n-are rost, mai mare deranjul.
2) Categoric iubirea nu există! Okay, poate îţi place cineva pentru că te înţelege sau pentru că face glume bune şi te face să râzi atunci când crezi mai puţin că o vei face. Dar toate astea se duc. Şi rămâi numai tu şi cu ce-a mai rămas din viaţa ta dupa ce i-ai spus să plece (lui/ei) şi ţi-ai dat seama că eşti o persoană a naibii de singură şi nu poţi să schimbi asta, pentru că toţi şi-au găsit un loc; nu e vina lor că tu ei pierdut trenul de fraieră..

Am spus că vreau să găsesc pe cineva care să ma facă să vreau să-mi continui viaţa (nu vreau sa sune chiar atât de emo, pe cat pare - ia-o ca atare!); mi-ai schimbat ideea, vreau să mă găsesc pe mine, cea care îşi putea continua viaţa fără nimeni altcineva..

P.S. Îmi pare rău, e numai vina mea..

And now it's your turn to cry.

2011-11-05T02:22:00.000-07:00

Dacă te-aş mai vedea o singură dată, aş avea o singură întrebare: "Cum e să pierzi tot?"
Se pare că n-ai fost singurul care a ştiu să joace murdar. Oricum.. s-a terminat iubirea mea, viaţă frumoasă cu nimicul pe care-l ai. Sigur o sa te descurci. Aşteaptă numai până o să-ţi cadă ceva din cer, pentru că în rest, totul e la mine. :)

Trebuie să fie şi ceva bun.

2011-10-30T04:57:00.000-07:00

Poţi să mă iei de fraieră dar este strict problema ta. Ştiu că eşti un om de nimic, că nu meriţi, că aştepţi să-ţi cadă totul din cer, că pur şi simplu nici tu nu mai ştii cum ai ajuns aşa cum eşti.
Pot să spun că ma încearcă un sentiment de milă. În fiecare zi să stai numai cu persoane false, să încerci să atingi perfecţiunea, numai pentru ele. Să nu ai nimic al tău, nimic special, care să te facă să zâmbeşti şi să te întorci la ceea ce a fost.
Eu încă îţi caut o parte bună, din acest motiv te şi las să mă crezi o fraieră, pentru că nu mă las până nu sunt dezamăgită complet.
Nu este suficient să te cunoască un singur om.. unul singur, care să ştie că ai suflet. Trebuie să arăţi asta în fiecare zi, trebuie să încerci să te vezi aşa cum eşti şi mai mult de atât, să te accepţi chiar dacă nu eşti destul de OK pentru ceilalţi. Pentru că sigur cineva te iubeşte aşa cum eşti, cineva care nu este fals, cineva care te aşteaptă pe tine.
... cineva care a fost dezamăgit când te-ai schimbat.
Şi te cunosc destul de bine încât să ştiu că nu o să rezişti, o să clachezi şi o să vezi că ai rămas numai tu, cu tine.

Legat de ceea ce caut, cred că te-am văzut făcând curat. Numai că ai uitat să te atunci şi tu peste tot ce ai strâns.

Gaz pe foc - Adio

2011-10-27T11:43:00.000-07:00

Aşa că te-ai urcat în maşina cu ochii înlăcrimaţi, ai aruncat telefonul pe scaun şi ai pornit la drum.

Vara trecută când zâmbei lăngă ea..
- Mulţi vor să mă schimbe, hai, spune şi tu.. ce ai schimba la mine?
- Nimic.

Aşa de simplu pe vremea aia, aşa de multă speranţă, aşa mulţi prieteni, dar şi duşmani, ce-i drept.
Hai să mergem să alergăm prin zăpadă când toţi sunt la mare şi se bronzează.
Hai să ne uitam la un fim de Craciun, atunci când e Halloween.
Hai să mâncăm îngheţată când ploua.
Hai să plecăm undeva departe, unde nimeni nu ne cunoaşte.
Hai să scriem pe caiete dictando la matematică.
Hai să nu ne mai gândim că am pierdut. Să ne gândim că am făcut loc pentru ceva mai bun.
Hai să fim conştienţi de cine suntem, cine vrem să fim şi cine vor alţii să fim.
Hai să alegem ceea ce ne face fericiţi.
Hai să fim sinceri, pentru că tot noi avem de pierdut.
Hai să fim iar împreună.
Hai să nu ne gândim ce o să spuna ei.
Hai să riscăm.

Şi hai să facem toate astea când o să ningă, da, atunci o să fie perfect.

Ea sigur o să fie încântată. Cred că.. sunt fericit.

N-a văzut maşina. Sunt sigură că nu a fost intenţionat. Doar o neatenţie de moment.. şi a murit.

Să jucăm un rol până la sfârşit.

2011-10-22T09:46:00.000-07:00

Pauzele sunt bune. Te ajută să apreciezi mai bine ce-ai avut.
Era ca o prinţesă, toţi erau la picioarele ei. Nu exista un lucru pe care să şi-l dorească şi să nu-l aibă, mai devreme sau mai târziu. Nu ştia că viaţa nu e roz, că trebuie să faci compromisuri, că trebuie să ştii să-i ajuţi şi pe alţii care nu au viaţa ta.
A obosit. Viaţa perfectă este o aventură care te lasă fără puteri destul de repede. Mai ales atunci când îţi dai seama că nu mai ai pentru cine să arăţi bine, să ai manierele despre care unii au auzit numai în romane..
Şi-a luat o pauză.
A devenit tipa îmbracată numai într-o pereche de blugi şi un tricou pe care poate nu-l schimbă în fiecare zi. Se plimbă prin cluburi şi când îşi aminteşte, se mai trânteşte în pat şi visează vremurile trecute. Parcă s-ar întoarce, parcă îi e dor de linişte, de iubire, de familie. Mâine are în program o petrecere. Tipul cu ochii verzi care i-a plătit ultimul pahar de gin, o să fie şi el acolo. Mâine nu se poate întoarce. Poimâine o să se trezească - la fel ca acum doua zile - cu o durere de cap. Apoi o s-o ia de la capăt.
După-amiaza aceea, bunicul ei, ciocolata caldă care avea alt gust pe atunci, haina roşie pe care a primit-o de la prietena ei şi poate chiar şi căţeluşul vecinei, care mereu sare prin bălţi si o amuză cu inocenţa lui. Acestea alcătuiesc visul pe care-l tot are de câteva săptămâni bune.
Şi poate mâine n-o să meargă la petrecere.
Tipul cu ochii vezi sigur nu-şi mai aminteşte de ea, a fost o oarecare.
Mâine merge să vadă ce face căţeluşul.
E toamnă, parcă simte mirosul de ciocolată caldă..

Nu e prea târziu, e tocmai bine.

2011-10-19T11:34:00.000-07:00

Arată-mi ce înseamnă pentru tine iubirea. Fă-mă să înţeleg cum poţi să stai în colţul tău de viaţă, fără să tânjeşti la fericirea altora. Am rupt scrisoarea de la tine cu o plăcere nebună, parcă tu erai cel pe care-l sfâşiam.
Mi-ai recunoscut că suferinţa este ceea ce ştii să dăruieşti şi că aşa te aperi tu, considerându-te un demon care-i învaţă pe oameni cum să aprecieze fericirea. Eşti pierdut în valurile de tristeţe care te ajută să rămâi cu picioarele pe pământ.
Nu mai simţi nicio plăcere când îţi vezi poza în ziar şi când te recunoaşte lumea pe stradă, nu-ţi mai trebuie faimă, nu mai vrei petreceri care să-şi lase amprenta asupra ta pentru câteva săptămâni bune. Vrei o schimbare în bine.. pe care nu ai de unde s-o primeşti. Pe care nimeni nu ţi-o dă, pe care nu eşti sigur că poţi s-o faci. Şi atunci te retragi în colţul tau de lume şi le arăţi altora că numai prin lacrimi pot sa mulţumeasca pentru zâmbete. Te duci la masa din dormitor, masa unde mi-ai scris şi mie atâtea scrisori, masa unde ţi-ai scris CV-ul pentru atâtea job-uri şi scoţi jurnalul plin de praf. Cadoul de la mama ta, care nu te-a vazut niciodată ca pe un om faimos, care ţi-a spus să te fereşti de lumea celor importanţi, care ti-a demonstrat că poţi să ajungi ceva mai bun. Dar n-ai ascultat decât vocea din capul tau, care a insistat să devii celebru, să poţi să spui că ai prieteni, că nu eşti singur, că eşti căutat de nenumaraţi fani. Apoi ţi-ai dat seama cât te-ai înşelat, când ai văzut pozele din ziarul de azi. În care toţi te numeau un om fals, şters, neimportant.
Jurnalul încă miroase a Chanel No. 5. Parfumul pe care i l-ai dat mamei de ziua ei, pe care l-a refuzat pentru că era prea scump, pentru că putea să zămbească şi fără, pentru că te avea pe tine. N-ai înţeles asta, ai tras concluzia că nu te iubeşte, că nu-i pasă de ceea ce faci, te-ai închis în cameră şi din greşeala ai vărsat parfumul de cărţi şi.. pe jurnal. Acum nu te mai deranjează mirosul, pentru că este ceva ce-a mai rămas din mama ta. Pentru că îţi aminteşte de cât de înţeleaptă a fost ea şi cât de naiv ai fost tu.
Îl răsfoieşti rapid, nici nu-ţi mai aminteşti ultima dată când ai scris pe acele pagini îngălbenite. Observi un colţ liber..

"Iartă-mă mamă, am greşit..."

Şi în caz că pierzi, zămbeşte.

2011-10-16T08:26:00.000-07:00

Poate este o perioada mai grea pentru fiecare, poate nici nu este vina noastra, poate este numai vemea care transmite o stare de nervozitate. Poate tu m-ai fi asteptat daca ti-as fi spus ca trebuie sa plec. Ca imi este imposibil sa raman intr-un loc ca asta.
Fiecare are o boala pe care n-o s-o recunoasca niciodata. Care il omoara zi dupa zi dar care il face in acelas timp mai puternic si poate chiar mai intelept decat viata luata ca atare. N-ai ce face, decat sa te iei la bataie cu doctorul care iti da vestea si care iti spune ca deja e prea tarziu. Deja face parte din tine, din viata ta, din fiecare moment pana in clipa cand o sa se termine totul.
Am in jurul meu modele de oameni care au trecut mult mai usor peste. Care au continuat sa traiasca fara sa vada totul ca pe o piedica. Dar eu nu pot sa fac asa, poate nu sunt destul de puternica pentru asta, sau poate inca n-am gasit motivul care sa imi schimbe gandirea. Asta e, sunt chestii pe care pur si simplu nu pot sa le indepartez de mine, sunt amintiri care nu le pot lasa sa plece, sunt oameni pe care nu pot sa-i vad fericiti, sunt momente in care egoismul meu nu poate fi inteles decat de mine si de boala mea.
Vin la pachet cu toate astea si pana nu o sa imi gasesc motivul, adevaratul motiv, nu promit ca o sa treaca macar o zi in care sa nu te fac sa-ti diresti sa nu ma fi cunoscut.

Toamna se numără victimele.

2011-10-09T04:03:00.000-07:00

Poţi să consideri că picăturile de ploaie şterg toate sentimentele pe care le-am avut faţă de tine. Pentru că ştii ce? A început să se simtă toamna şi eu toamna sunt liberă, nu aparţin nimănui. Bucură-te de ceea ce vezi acum pentru că nu o să ţină foarte mult. O să îşi facă loc iarna şi iarna sunt dăruită unei singure persoane, care nu eşti tu. Poate ai fost numai o fantezie a verii, poate ai fost mai mult. Dar acum nu mai eşti nimic.. ţi s-a dus timpul, ai pierdut trenul şi alte d-astea.
Dar nu te întrista, n-ai scăpat de mine aşa uşor, eşti încă pe lisa victimelor mele. Ai răbdare şi o să primeşti ceea ce doreşti, o să vină ziua pe care o aştepţi deşi nu ştii ce presupune.
O să-mi fie dor de iluzia mea, dar a venit toamna.. şi sunt libera printre picaturile de ploaie...

it's over.

2011-10-08T04:30:00.000-07:00

...si ai ales bine.

2011-09-30T11:23:00.000-07:00

Nu esti un prieten nou, dar nici unul vechi.

Nu esti o ruda, dar nici un strain.

Nu vorbesti, dar nici nu taci.

Nu razi dar nici nu plangi.

Nu esti aici, dar nu esti nici acolo.

Nu ma vrei pe mine, dar n-o vrei nici pe ea.

Nu iti place viata, dar nici nu vrei sa mori.

Nu bei, dar te imbeti.

Nu iti pasa, dar nici nu incerci.

Nu stii, dar nici nu vrei sa alfii.

Nu esti parte din poveste, dar nici nu vrei sa te introduci.

Nu pleci, dar nici nu ramai.

Nu ai crescut, dar nu mai esti nici ca pe vremuri.

Nu te schimbi, dar nici nu ramai la fel.

Nu esti vinovat, dar nu esti nici victima.

Nu stii cine esti, dar faci alegeri mari in viata.

Nu ai incredere, dar ii lasi pe altii sa te controleze.

Nu te superi, dar ii injuri pe altii.

Nu iti amintesti, dar iti lipseste.

Nu vrei, dar ai nevoie.

Nu poti, dar incerci.

Nu esti sustinut, dar nu te lasi.

Nu ai acum sa pierzi, pentru ca ai ales ceva ce nu se poate pierde...

Alege ceva ce nu se poate pierde.

2011-09-29T13:25:00.005-07:00

Nu renunt, doar incerc sa o iau mai usor. Esti important, dar nu atat de important incat sa-mi controlezi viata si alegerile. Daca am rezistat atat de mult timp unul fara altul, sigur o sa reusim inca o data. Si poate o sa ne revedem dupa mult ani, asa cum s-a intamplat si acum. Dar atunci deja o sa fie prea tarziu. Deja este..
Am pierdut prea multe momente din viata ta. Viata care putea sa fie a noastra. Am pierdut clipele in care te-ai format ca persoana, clipele care te-au facut ce esti azi. Nu am cum sa te pun sa-mi explici tot, sau sa ma bagi in viata ta numai pentru ca asa simt eu ca ar fi mai bine pentru mine. Sunt sigura ca esti minunat. Pentru ca asa te stiam eu, dar acum nu mai te vad ca inainte. Nici nu-mi mai amintesc bine cum erai, dar stiu ca imi placeai la fel de mult, ca erai la fel de funny si ca zambeam de fiecare data cand te vedeam sau cand vorbeam cu tine. Apoi totul s-a intrerupt. Si nu ti-am simtit lipsa. Pentru ca nu intelegeam sentimentele pe atunci..
Dar acum, imi e dor de tine. Si n-ai idee cat de greu imi e sa ma abtin sa-ti zic ceva sau sa fac ceva pentru a te intalni iar.
Sper sa merite macar. Dar gata. Nu esti atat de apropiat de mine ca sa-mi meriti timpul. N-ai nevoie de timpul meu si de mine peste tot unde esti tu. Dar eu chiar am nevoie de privirea ta. Okaay.. dar lasa, oricum totul e numai in mintea mea. Un alt cacat oferit de viata.

2011-09-08T11:19:00.000-07:00

Se spune că trecutul este un loc unde nu este indicat să mergem des. Asta este o minciună! Trecutul este un loc unde ne simţim bine, ne simţim acasă, unde toate sunt mereu aşa cum le ştiam, unde nimeni nu se schimbă... şi tot aşa. Un loc unde ne regăsim vechii prieteni şi unde mereu găsim ceea ce nu avem în prezent. Dar trebuie să ştii cum să priveşti toate astea, cum să renunţi pentru un timp, ca să te poţi întoarce apoi.

Deci mergeţi în trecut, alaturi de vechii prieteni şi nu o să plângeţi, o să zâmbiţi din suflet, aşa cum nu se mai întâmplă în prezent.

2011-09-07T08:01:00.000-07:00

Câteodată uit...

A part of me will stay here.

2011-08-29T05:19:00.000-07:00

No, this is not the time or the place for a broken hearted
'Cause this is the end of the rainbow
Where no one can be too sad
No, I don't wanna leave, but I must keep moving ahead
'Cause my life belongs to the other side
Behind the great ocean's waves.

You don't understand, until you feel it.

2011-08-25T02:31:00.000-07:00

La vremea aia nu am înţeles de ce un om care pare să le aibă pe toate, îşi poate încheia socotelile cu viaţa tocmai când şi-a îndeplinit cel mai mare vis; tocmai când şi-a găsit motivul pentru care să trăiască.
Primul meu gând a fost că poate ai obosit să te lupţi cu oamenii care au încercat să-ţi pună beţe-n roate. Dar apoi mi-am dat seama că ăsta nu era un motiv destul de puternic, mai ales pentru tine, care ai fost un model de curaj pentru multi oameni care te-au cunoscut.
Cu timpul am încetat să mă gândesc la alte motive sau să încerc să explic ce ai făcut. Am luat gestul tău ca atare şi mi-ai continuat viaţa, cum probabil ai fi vrut şi tu să fac. Până într-o zi când un sentiment ciudat mi-a amintit de tine şi m-a readus la vechia poveste în care eu nu găseam intriga...

Ajunsese unde a vrut. Îşi amintea cu plăcere toate momentele în care şi-a dorit să fie observată de el. Acum erau împreuna de 1 an şi câteva luni. Încercau să nu se grăbească, gândindu-se atât la viitor cât şi la prezent. În primele câteva luni ale relaţiei lor, ea i-a povestit despre nopţile în care se gândea la el şi cum încerca să iasă în evidenţă atunci când privirile lor se întâlneau. Prima lui reacţie nu a fost chiar cea aşteptată de ea. El nu putea să înţeleagă felul ea a-şi manifesta dragostea. Poate pentru că nu se aştepta ca cineva atât de frumos şi de nobil să ţină la el atât de mult. Dar cu timpul a început să aprecieze sentimentele puternice care îi erau destinate.
Chiar dacă îşi serbase majoratul cu câteva luni în urmă, mintea ei rămăsese tot de copil şi chiar dacă încerca, deciziile pe care le lua în legătură cu viaţa ei personală nu erau dictate de partea raţională. În viaţa ei dicta inima; aşa a fost de când se ştia. Nu se gândea la consecinţe, cel puţin pe moment. Atunci când era fericită nu exista viitor, numai momentul în care simţea că se poate întâmpla orice, atâta timp cât el rămânea lângă ea. Majoritatea deciziilor pe care le-a luat au fost în favoarea lor. Aşa a fost şi în seara în care el a cerut-o în căsătorie. Cu motivul că nu îşi mai putea imagina viaţa lui fără ea. Desigur că... a acceptat.
Seara aceea a rămas pe primul loc în topul celor mai fericite momente pe care le-a trăit sau avea să le mai trăiască..
Apoi a murit.

De ce? Pentru că se gândea că şi-a atins scopul. A avut o misiunea şi a încheiat-o. Chiar dacă a renunţat la tot ce agonisise până atunci, la tot ce şi-a dorit vreodată; a pus punct. Ştia că după un asemenea moment, în care fericirea îşi atinge limia, nu avea ce să mai facă în viaţă şi gândul că acele clipe nu se vor mai repeta a dezamagit-o atât de tare încât singura soluţie a fost să îşi incheie socotelile cu viaţa...
Daca pe vremea aia îmi spunea-i asta, aş fi spus ca e nebună. Că a făcut cea mai mare prostie a vieţii ei. Dacă aş fi vorbit cu ea înainte, i-aş fi garantat că tocmai din acel moment începeau momentele fericite în care ea nu a avut încredere. Presupun că oricum nu mai avea niciun sens. Pentru că în viaţa ei mereu a dictat inima...

I just lied a lot.

2011-08-24T06:41:00.001-07:00

Nu există oameni buni şi oameni răi. Există oameni care ştiu să îşi ascundă una din laturi aşa de bine încât cei care nu îi cunosc destul de bine să îi vadă numai într-un anumit fel. Trăieşti un sentiment tare nasol atunci când îţi dai seama cât de tare te-ai înşelat în privinţa unei persoane pe care puteai să juri că o cunoşti.
Ea? Ea nu are prieteni şi nu este aşa de perfectă cum crede toată lumea. Este singură şi nu o ajută cu nimic să iasă la o terasă cu câţiva colegi. Îmi dau seama cât de tristă se simte pentru că nu poate să îşi arate adevărata faţă şi pentru că cea pe care o poartă acum nu i se potriveşte deloc. Dar este viaţa ei şi alegerile ei, iar consecinţele o să i se spargă în cap şi în momentul ăla nu o să fie nimeni lângă ea, să o ajute să strângă cioburile. Cine este ea? O persoană care a suferit multe de când se ştie. Şi în loc sa vrea ceva mai bun pentru cei de lângă ea, încearcă să le facă viaţa din ce în ce mai amară. Asta e modul ei de a se răzbuna pe trecut. Aşa crede că este corect.
Urăşte oamenii pentru că toţi sunt la fel de răi, pentru ea. Nimeni nu merită nimic. Trăieşte cu impresia că la nevoie toţi o să o lase baltă şi ea o să rămână singură şi părăsită. Şi-a "omorât" toţi amicii. După cum spune ea, au meritat-o; şi-au dat seama prea devreme cine este ea. Dar a trecut peste.
Acum îşi caută prieteni noi. Urăşte să fie om... şi să se simtă singură...

Smile.

2011-08-22T12:56:00.000-07:00

Iubirea, sau felul în care ţii la o persoană te face să uiţi de tot ce e în jurul tău. Să nu ţii cont de reguli sau de părerile celor din jur. Nici măcar atunci când cel mai bun prieten îţi dă un sfat pe care nu-l primeşti cu braţele deschise. Dar îl accepţi oricum, pentru că ceilalţi nu ştiu ce simţi tu cu adevărat. Sau cât de puternic este sentimentul care te face să te trezeşti de dimineţă cu un zâmbet tâmp şi fără sens pentru alţii. Sunt momente în care încerci să te superi, pentru că fiind om, persoana de lângă tine greşeşte şi poate mai mult decât atât, nici nu-şi dă seama că te-a rănit. Dar nu poţi. Pentru că iubeşti. Genul ăla de iubire necondiţionată, care te face mult mai fericită decât dacă ai avea anumite reguli sau cereri care să-ţi aducă un zâmbet de 5-6 minute şi apoi să uiţi.
Momentul în care te trezeşti lângă o persoană care nu se mai satură să te privească, să te audă vorbind, chiar dacă uiţi să te mai opreşti; o persoană pentru care să simţi că eşti mai importantă decât oricine altcineva, este unul întradevăr magic.
M-am trezit noaptea trecută şi te-am ascultat cum respirai şi fără să vreau m-am întrebat ce visezi. Apoi mi-am dat seama brusc de faptul că nu ma interesează. Eşti lângă mine, câteodată îmi ajunge numai să ştiu că trăieşti şi că atunci când vreau să te văd, pot.
După tot acest timp, încă îmi ajunge să te vad şi să ştiu că eşti bine. Că mereu o să îmi spui "bună" şi că într-o zi o să te întreb cum eram.. când eram mici.

I`m a little drunk and I need you now.

2011-08-04T10:31:00.000-07:00

- De ce?
- Pentru că pot, pentru că merită, pentru că aşa vrea, pentru că îi place, pentru că nu contează, pentru că o să-l doară, pentru că aşa trebuie, pentru că s-a terminat, pentru că mi-a dat motive, pentru că l-am lăsat baltă, pentru că nu mai este el, pentru că nu a încercat, pentru că nu a luptat pentru ce a vrut, pentru că vrea să fie altcineva, pentru că ştie şi el că nu mai are ce sa facă, pentru că fiecare are drumul lui, pentru că am minţit, pentru că m-a crezut, pentru că ne-am ataşat prea tare unul de altul, pentru că am reuşit să simt ce a simţit si el, pentru că acum e rândul lui să piardă, pentru că ne plictisim, pentru că e vara, pentru ca cerul e albastru, pentru că e cald, pentru că nu ne deranjează, pentru că asta vor toţi, pentru că nu e singurul, pentru că a încercat să facă pe deşteptul, pentru că nu ştie cu cine se pune, pentru că nu gândeşte atunci când face ceva, pentru că pierde timpul în baruri, pentru că mie îmi spune să nu beau în timp ce el îşi comandă încă un pahar de gin, pentru că m-a învăţat să las oamenii baltă, pentru că a crezut că nu poate să mă piardă, pentru că e prea sigur pe el, pentru că vrea să-i spun adevărul, pentru că oricum nu ma crede, pentru că nu mai am nevoie de el, pentru că n-am ţinut niciodată la el aşa cum a crezut el, pentru că e bogat, pentru că banii lui nu ma ajută cu nimic, pentru că are prieteni ciudaţi, pentru că toţi profita, pentru că şi eu am profitat, pentru că şi-a dat seama, pentru că nu îmi pare rău, pentru că l-am sunat, pentru că nu raspunde, pentru că şi-a schimbat numărul, pentru că nu vrea să vorbim, pentru că nici eu nu vreau, pentru că eu îl iubesc şi pentru că şi el mă iubeşte mă..